Luiza Spătaru

Luiza Spătaru sorbea aprig din ţigară
strângând din buzele subţiri
( ca nişte fire de mohair
înseilate hotic
de un copil nepriceput,
cu andrelele bunicii.)

După ce înghiţea fumul,
îşi da ochii peste cap
(de parcă ar fi avut cine stie ce revelaţie)
şi buzele reveneau la forma lor iniţiala
(ca două fire de mohair înodate strâmb la colţuri)

Avea tatuat,
(pe omoplatul din dreptul inimi), un vultur.

Ciocul
(traversat acum de un rid)
părea frânt în două .

Aripile altădată înalţate în zbor,
se prelingeau
(învinse de gravitaţie şi sărăcite de colagen)
schiţând o urmă timidă de de zbor,
în rest derivă şi prăbuşire.

Avea ochii albaştrii,
îndesaţi misterios în orbite
ce păstrau încă
(printre urme fine de rimel)
voiciunea tinereţii.

…….

Îşi trecu pe desupra buzelor
(cu o mişcare dreaptă)
un rouge sidefat
şi zâmbi zglobiu
cântând ca în tinereţe:

Luiza, Luiza
fă-ţi acum valiza
du-te să simţi briza…Luiza…

Şi se sfârşi
(într-un oftat de mohair sidefat) .